Home  >  Oktoberfest Brasov 2015

Oktoberfest Brasov 2015

Și a fost Oktoberfest 2015: distracție, prietenie și socializare la maxim

S-a încheiat cea de-a șaptea ediție Oktoberfest. Albă ca spuma și cei 7 meșteri berari de la Ciucaș și Timișoreana. Acum nu știm dacă or fi fost chiar 7, dar așa este povestea. Sunt 7 ani de când Bonima – deţinătoarea mărcii înregistrate Oktoberfest România – a organizat pentru prima dată festivalul care a crescut de la an la an împreună cu parteneri de nădejde precum DWK şi DWC adică pe înţelesul tuturor, cluburile germane din Banat şi Kronstadt. Și exact asta a fost și la Brașov și la Timișoara, o atmosferă de veste și de poveste care a adus laolaltă mii de oameni în marele și bavarezul cort. Oameni care nu se cunoșteau până atunci între ei, dar care au legat prietenii trainice la o halbă de bere proaspătă. Au fost și vedete în premieră, cum ar fi halba la litru și cârnatul XXL de la Selgros. S-au băut peste 1000 de hectolitri de bere, s-a dansat nemțește și s-a mâncat românește sau viceversa de la partenerii braşoveni şi bănăţeni LeFrumarin, Sergiana, Pensiunea Nora, Palmyra.

Aalbachtal Expres, Rocky 5, Melody 4 U, Fanfara Ţara Bârsei şi Jagermeister au ridicat cortul în picioare. Klaudia un vis de fată frumoasă împreună cu trupa ei Burzenland Party Band şi cei care ne cântă an de an în ureche şi la inimă imnul Oktoberfest – Trupa 6, au încins atmosfera. Aproape că era cât pe ce să ne îndrăgostim de Alin Pascal Band. Apoi opincile şi pantofii de dans au sfârâit cu Baletul Oficial, Ansamblul Kronstadt, Mugurelul Dana Corboş, Grecii noştri faini din Braşov, Maghiarii şi alţii care ne-au onorat cu prezenţa la ziua multiculturalităţii şi la Salsa unde i-am aplaudat pe Salsa Picante, Step into Salsa, Viodance şi pe genialii La Passion. Când a venit vorba însă să mergem în Banat, acolo i-am întâlnit pe şvabi şi credeţi ori ba ne-au uns pe suflet cu muzicile şi porturile lor tradiţionale: Big Band Timişoara cea mai premiată fanfară de rang internaţional cu oameni deosebiţi şi frumoşi, fanfara de la Reşiţa şi Caransebeş, copiii talentaţi din Belint, Liceul de muzică Ion Vidu, Forumul German şi LenauKinder, comunitatea maghiară ne-a impresionat cu micii lor reprezentanţi.

La propriu. Spre deosebire de alți ani, socializarea a fost acum mult mai puternică de aici rezultând prietenii statornice, s-a format familia Oktoberfest cu toţi aceşti oameni dragi şi corect este să îi amintim pe toţi şi dacă omitem pe cineva nu va fi cu intenţie şi acceptăm să fim traşi de urechi – MC Maican vs DJ Edelweiss, Simona, Alina şi Pisi… A contribuit la asta magia și spiritul Oktoberfest, cel mai mare eveniment indoor din România. Dar nici cu ce a fost outdoor nu ne e rușine: Regele Ciolanelor, plăcintele moldovenești care și-au pus poalele în brâu, șnițelul vienez, căsuța bavareză, jeleuri, halviţă, porumb fiert şi turtă dulce. Stadul BIO Raya Mirage, sucurile naturale Tracia foods, cafeaua aromată de la Container Cafe, Ducu venit tocmai de la Maramureş, East vilage cu produse vânătoreşti, clătite cât roata de car şi plăcintele înalte ale Tanţei. Au existat şi cei care au adus artizanat sau ne-au făcut poze sau cei pe care Oktoberfest îi sprijină an de an: Fundaţia Rafael, Speranţa pentru copii şi Centrul pt bătrâni Delta Braşov. S-a băut responsabil datorită Brigăzii Alcooltest.

Și pentru că Oktoberfest nu ar fi putut exista fără parteneri să-i enumerăm și să le mulțumim cum se cuvine: Duvenbek, Selgros, Contempo Cars, Man, Elmas, Stingal, DMS, Direct Aeroport, Armatti, Rosenauer Schnaps, Eliana Mall, Caditec, Nuarb, Kolping, Kart Bahn, Trus Horeca Services, Just t, Royal Food, Iulius Mall, Stone Architecture, Uniqua, Jägermeister, Distileriile Saber, Alexandrion, Pringles, Banat Car, MakeOver Paris, Casino Vesuvius, Primăria Municipiului Timişoara şi Primăria Braşov.

P.S. Parcă și Arenele Ion Țiriac și Iulius Mall și Brașovul și Timișoara sunt mai triste acum. Dar urmează Oktoberfest 2016, da?

 Galerie Foto Oktoberfest Brasov 2015


Cum ne distram la Oktoberfest

  • 01 rocky 5

    ROCKY 5

    Rocky 5 vor fi în acest an la a patra participare la Oktoberfest România! Au fost prezenți în 2013 la […]

    02 klaudia

    Klaudia & Die Burzenland Party Band

    Klaudia & Die Burzenland Party Band, prima trupă brașoveană cu repertoriu pentru Oktoberfest! Klaudia și colegii ei aduc pe scenă, […]

    homepageimage trupa 6

    Trupa 6

    Pentru brașoveni această formație nu mai are nevoie de nicio prezentare! Este o trupă formată din tineri talentați din Brașov, […]