Home  >  Oktoberfest Brasov 2017

Oktoberfest Brasov 2017

Oktoberfest la final în 2017

                Încă se mai aud sunetele muzicii românești și nemțești de calitate, cântate cu foc, pasiune și dăruire de muzicanți profesioniști, care au ridicat publicul în picioare și, chiar pe mese, la renumitul festival al berii Oktoberfest. Fredonăm melodii și parcă simțim mirosul ademenitor berii Ciucas si al preparatelor delicioase, ce ne-au chemat chiar și de departe, să ne ospătăm așa cum se cuvine. Am putut alege din zeci de sortimente, dar nu ne-am lăsat până nu am încercat diversele gusturi, ca să nu plecăm acasă cu gândul la delicii culinare. Asta ca să putem să le spunem și vecinilor despre arome, unele rar întâlnite, ce își fac casă doar o dată pe an: la Oktoberfest. Am gustat din toate, dar nici acum nu știm să spunem ce ne-a încântat cel mai mult, așa că nu vom face un clasament pentru că toate au urcat pe podium, fără doar și poate.

Rece, cu spumă și multă!

Însetați mergeam după-amiaza, iar seara ne prindea tot sorbind din halbele cu bere. Nu le-am numărat ca să nu spună rudele că am dat în patima băuturii. Rece, cu spumă și multă! Cam așa am putea descrie tabloul unei seri de petrecere. Cântecele nu le-am învățat pe de rost, dar cel puțin referenul îl știm, ca să nu ne prindă nepregătiți ediția următoarea a Oktoberfest „Noroc, Noroc, Noroc”!!!

Suveniruri …din belșug

 Amintiri, care o să ne poarte în timp cu gândul la serile de la Brașov. Suvenirurile ne-au salvat și nu am mai bătut mall-urile în lung și-n lat pentru a duce acasă o mică frântură din Oktoberfest. Mamele și socrii au fost cei mai încântați de cadouri: dânsele au primit coliere sclipitoare, iar dânșii au adugat  în rafturi încă o halbă în colecția veche, păstrată cu multă vigilență.

Luna Park, bucuria copiilor

Nu suntem niște părinți iresponsabili, dar am stat liniștiți la bere, în timp ce odraslelor noastre le săltau inimile de bucurie, distrându-se în parcul cu 20 de utilaje imense. A fost o adevărată plăcere, s-au lăudat micuții, care evident au insistat să revină.

Adio, dar rămân cu tine!

Noi, organizatorii Oktoberfest ne înclinăm publicului, mulțumindu-le taților, mămicilor, dar și bunicilor care au avut răbdare cu cei mici. Îi salutăm pe tineri și le pupăm mâna domnișoarelor, iar soacrelor le cerem acordul să-și învoiască ginerii și în 2018 măcar pentru încă 11 seri de petrecere cu berea favorita a naturii – Ciucaş!!!

 


Cum ne distram la Oktoberfest

  • phpThumb_cache_artistpool.ch__srcd5405caca125bfda1bda48a46c49845e_par35c5074c52b4d137f4962fb6a79c2c93_dat1484834786

    Wirbelwind

    Wirbelwind- este prima formație care a cântat la Oktoberfest Brașov, acum 10 ani când evenimentul a fost organizat pe arena […]

    blkpl

    Fanfara Tara Barsei

    Pe lângă toate aceste trupe, prezentă va fi și fanfara “Țara Bârsei”, interpreții mărșăluind în parada Oktoberfest. Cel mai bătrân […]

    21457449_1666321236735377_1560135611710735460_o

    Fanfara Jagermeister

    De la festival nu va lipsi nici fanfara Jagermeister, care va ridica din nou publicul în picioare, interpretând hituri actuale […]